ATENȚIE! Se întrerupe apa potabilă joi, 3 martie, în Colonie Nuci și comunele Mihăești și Băbeni
Ca urmare a înștiințării SC CHIMCOMPLEX SA Borzești, Sucursala Râmnicu Vâlcea, înregistrată la APAVIL SA cu nr. 1525/02.03.2022 prin care se comunică întreruperea furnizării apei potabile pentru remedierea neetanșeităților pe Magistrala Oltchim – firul A de apă potabilă în zona Colonie Nuci, în perioada 03.03.2022, ora 0700 – 04.03.2022, ora 1500, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în comuna Mihăești – satele Munteni, Negreni și Stupărei și în orașul Băbeni – Tătărani.
După remedierea situației de către SC Chimcomplex SA Borzești, pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în toate zonele afectate. Deoarece la punerea în funcțiune a sistemului, calitatea apei va fi influențată atât în zonele de intervenție cât și în cele adiacente, recomandăm consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produsă ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A