Acțiune de ecologizare la Tetoiu

Administrația locală din Comuna Tetoiu continuă să pună mare accent pe păstrarea curățeniei din localitate. Primarul Viorel Herăscu a organizat o amplă acțiune de ecologizare pe tronsonul de drum din satele Baroiu și Tetoiu și pe DN 67 B. Fiecare colțișor a fost luat la purecat și a fost igienizat, iar rezultatele au fost spectaculoase. Zeci de saci cu deșeuri au fost strânși de oamenii care au participat la acțiune. Sacii au fost depozitați și apoi trimiși la reciclare. Au participat angajați ai Primăriei Tetoiu, dar și persoanele care beneficiază de ajutor social și astfel de acțiuni vor fi organizate pe tot parcursul acestei primăveri. Conducerea administrației locale face un apel către oameni pentru păstrarea curățeniei, mai ales că în localitate este funcțional serviciul de colectare a gunoiului.