Servicii online pentru angajatori – aplicația SEMM (Sistemul Electronic de Mediere a Muncii)
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pune la dispoziția angajatorilor platforma: Servicii online pentru angajatori, pentru accesarea aplicației S.E.M.M.: Sistemul Electronic de Mediere a Muncii, în vederea declarării locurilor de muncă vacante.
Aplicația se găsește la adresa: https://www.anofm.ro/serviciionline/serviciionlineangajatori.html
Accesând această aplicație, angajatorii își pot declara locurile de muncă vacante, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
De asemenea, își pot încărca direct cerințele și condițiile de ocupare a posturilor vacante, pentru a-și atrage forța de muncă necesară pentru desfășurarea activității.
Persoanele interesate de un loc de muncă, pot consulta toate locurile de muncă vacante încărcate în această aplicație, la adresa:
https://www.anofm.ro – secțiunea Locuri de muncă vacante.
Mai multe informații, privind autentificarea și înregistrarea angajatorilor în aplicația S.E.M.M., se găsesc în manualul “Instrucțiunile de autentificare/înregistrare”, de pe platformă.