FOTO: Incendiu la o casă în Olanu
Un incendiu s-a declanșat în această dimineață la ora 04.43 la acoperișul unei locuințe din comuna Olanu, sat Olanu. Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la G.I Drăgășani.
“Incendiul se manifesta la o casă de locuit construită din OSB, acoperită cu țiglă în suprafață de circa 24 mp. După aproape doua ore de la anunțarea incendiului, acesta a fost lichidat. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arata ca flăcările s-au declanșat la un cos de evacuare a fumului, neprotejat termic fata de materiale combustibile din componenta acoperișului.”, precizează pompierii vâlceni.