Au început lucrările de reamenajare a Iazului Morii de la Galicea
Primarul Comunei Galicea, Alexandru Mărăcine, s-a ținut de cuvânt și deja au demarat lucrările de igienizare și reamenajare a unei zone frumoase din localitate – Iazul Morii. Deja se vede schimbarea în bine și acțiunea va continua pe tot parcursul acestui an. Edilul de la Galicea caută surse de finanțare pentru ca acolo să se construiască o zonă de promenadă de care să beneficieze locuitorii comunei, dar și oamenii care vin în vizită. Planul este să se construiască o pistă pentru biciclete, trotuare, dar și spații verzi și grătare în aer liber. Deocamdată albia râului a fost decolmatată, lucrare importantă având în vedere că în zonă au fost inundații în anii trecuți. (G.C.)