9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție
Este consacrat faptul că, la data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție. Evenimentul a fost iniţiat prin „Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, adoptată la New York, la 31 octombrie 2003. România a semnat Convenţia la data de 9 decembrie 2003 la Merida (Mexic) şi a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004.
Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua internaţională anticorupţie începând cu anul 2006, prin Rezoluţia nr. 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.
Ziua de 9 Decembrie marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.
Potrivit forului internațional, Ziua Internațională Anticorupție ne reamintește, în fiecare an, problematica prevenirii și combaterii corupției, fiind astfel o dovadă a faptului că se conștientizează gradul ridicat de amenințare reprezentat de corupție la nivel internațional.
De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces ce trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar public în fapte de corupţie.
Cu ocazia aniversării acestei zile, Direcția Generală Anticorupție se prezintă ca o instituție ce continuă să acționeze cu fermitate în domeniul prevenirii și combaterii corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dar și a celorlalte categorii de funcționari publici.
Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie şi încurajează un comportament corect care să corespundă motto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.
Lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea doresc atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel sens în care, pe data de 9 decembrie au distribuit materiale promoţionale cu mesaje anticorupţie în diferite locaţii din municipiul Rm. Vâlcea, care au drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.
În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupţie.
În acest context, reamintim că, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre și toate persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul M.A.I., avem oricând la dispoziție linia Call center anticorupţia. – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
La nivel județean, puteți formula sesizări la numărul de telefon/fax al Serviciului Judeţean Anticorupţie VÂLCEA –0250703260 sau vă puteți adresa la sediul serviciului din municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 93 sau prin e-mail la adresa valcea.dga@mai.gov.ro.