Noi drumuri se modernizează la Vaideeni
Administrația locală de la Vaideeni continuă să caute soluții pentru modernizarea infrastructurii din localitate, mai ales că acolo s-a dezvoltat un puternic pol de interes al turismului vâlcean. Astfel, pentru finanțarea prin Programul de Finanțare Anghel Saligny au fost depuse trei proiecte importante pentru comunitatea locală dar și pentru turiști. Astfel se vor moderniza 24 de kilometri de drumuri de interes local. Este vorba despre artera care face legătura cu Drumul Național care leagă Horezu de Slătioara, de drumul care duce la Vârful lui Roman și de alte drumuri din interiorul comunei. Echipa coordonată de primarul Daniel Băluță are în plan și extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă pentru încă două tronsoane, pe o lungime totală de un kilometru, investiția urmând să fie făcută cu fonduri de la bugetul local. (G.C.)