SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL SA ÎN MUNICIPIUL RM. VÂLCEA în perioada 23 – 29 octombrie 2021

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 23 – 29 octombrie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.
AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Ostroveni, General Magheru și Știrbei Vodă.
LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Știrbei Vodă, Schitu Troianu, Calea lui Traian, General Magheru, Lespezi și Săliștea Nouă.
POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Bogdan Amaru și Pasaj Dacia.
PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
– s-au continuat lucrările de execuție rețea de canalizare menajeră și racorduri pe strada Zăvoieni;
– s-au continuat lucrările de execuție rețea de canalizare menajeră și racorduri pe strada Schitul Troianu;
– s-au continuat lucrările de execuție cămin de vane pe rețeaua de alimentare cu apă potabilă de pe strada Calea lui Traian;
– s-a refăcut cămin de canalizare menajeră deteriorat pe bulevardul Tudor Vladimirescu;
– s-au decopertat și ridicat la cotă cămine de canalizare menajeră pe strada Măceșului;
– s-a montat capac cămin de canalizare menajeră pe strada Ostroveni;
– s-a continuat verificarea și curățarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră și a colectoarelor, manual și mecanizat;
– s-a adus la starea inițială suprafața carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
– au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.
REȚELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curățarea și spălarea mecanizată a rețelelor de canalizare menajeră și a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Ostroveni, strada Colonie Nuci, strada Regina Maria – blocul C6, strada Știrbei Vodă – blocul U2, Aleea Panseluțelor – blocul C31, strada Aurelian Sacerdoțeanu, strada Nicolae Iorga – blocul A25, strada Nichita Stănescu, strada Kalamata, Aleea Narciselor – blocurile C18 și C28 și bulevardul Tineretului – bloc S2.
47 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 47 de apometre, dintre care 15 verificate și înlocuite și 32 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 5 lucrări de intervenție la contoarele de apă rece montate în rețea și au fost întocmite 33 avize de amplasament și 4 avize tehnice.