Ce nu știe OMS despre adevăratele motive ale nevaccinării românilor

“De ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa de scăzută?”, este întrebarea la care OMS vrea să afle răspunsul și pentru asta a trimis o delegație în România.
Țara noastră se află, de mai multe zile. pe primul loc în Europa la decesele raportate la un milion de locuitori și situația este mai gravă decât în statistici deoarece noi în realitate avem mai puțini locuitori permanenți în țară, milioane de români aflându-se în afara țării, deși în acte au domiciliul în România.
Experții OMS care spun că în actualul ritm de vaccinare am ajunge la un grad de acoperire de 70 % abia în 31 de luni habar nu au că mecanismul de împotrivire a populației la vaccin este de fapt un proces de revoltă a cetățenilor împotriva clasei conducătoare care a pus mâna nemeritat pe toate sinecurile posibile, pe banii și avuția țării, pe resurse, pe funcții, pe joburile bine plătite de la stat.
Perioada prezidențială Johannistă a fost 100% plină de ură, dezbinare, răutate și slugărnicie față de străini. Nici un român simplu nu a contat. Au contat doar interesele lor meschine, amantele, slugile și pupincuriștii. Toate certurile celor de la putere au fost pentru bunăstarea, funcțiile și avantajele lor.
“În fața bolii ești prost sau ești precaut!” le-a spus Iohannis românilor, dar apoi a dat ordin ca mii de români să plece în stare de urgență la cules sparanghel în Germania. Zeci de mii de români au fost amendați doar pentru că ieșeau din case sau nu aveau mască în timp ce clasa conducătoare dădea bairamuri de lux în sedii publice.
A fost un incendiu într-un club privat și imediat Iohannis a cerut demiterea Guvernului, iar premierul de atunci a demisionat. Era de la ciuma roșie. În schimb după ce au ars patru sau cinci spitale nimeni nu a fost găsit vinovat și nimeni nu a fost demis. Aparatură medicală scumpă stătea în depozitele unei societăți cu salariați de lux în timp ce spitalele sufereau. Au drenat banii din sănătate spre privat și au stropit inutil ulițele satelor cu dezinfectanți în timp ce românul simplu nu avea de unde să ia un litru de spirt sau o bucată de drojdie. Ne-au distrus nunțile și botezurile și nu ne-au lăsat să facem nici măcar pomenile pentru morții noștri, dar au permis ceremonii mortuare fastuoase pentru ai lor, congrese cu număr de participanți imens, concerte care aduceau bani unui oraș condus de unul de-al lor.
Au ținut saloane de spital goale, în timp ce români bolnavi nu aveau unde să se trateze, au interzis intervențiile chirurgicale lăsând pradă durerilor și bolilor alte mii de români. Ne-au băgat morții în saci de plastic și ne-au închis bisericile în Noaptea de Înviere. Ne-au hăituit pe străzi, ne-au mințit, au lovit cât au putut de tare în HORECA unul din puținele domenii în care capitalul autohton este mai mare decât cel străin, au creat șomeri, au falimentat firme, au tăiat din ajutorul de deces, nu au majorat pensiile nici salariile și nici alocațiile, au încălcat legile țării dar și propriile legi furându-se și între ei la votul congreselor de partid, au promovat în funții publice mimoze necalificate, șoferi, beizadele, chelnerițe și coafeze. Au lăsat liberă piața energiei pentru a îmbogății multinaționalele și “greii” din consiliile de administrație ale acestora. Au vrut să siluiască Sănătatea și Justiția, au împărțit inegal și ilegal banii din fondul de rezervă pe criterii de apartenență a primarilor. Au votat sancțiuni financiare împotriva țării noastre în Parlamentul European pentru că am discrimina transsexualii și homosexualii. Au mințit în vară că au învins Pandemia, stopând cursul bun de atunci al vaccinării ca apoi în plină toamnă, cu milioane de șoferi aduși la exasperare de falimentul unei firme de asigurare și de creșterea polițelor de asigurare, cu milioane de români fără apă caldă și fără căldură în case, să pună presiune pe nevaccinați alungându-i în case după ora 20.00, și nelăsându-i în restaurante, cluburi, mall-uri și alte locații.
Au permis jefuirea pădurilor de către companiile străine și apoi au semnat o clauză cu cei de la UE prin care obligă alte sute de mii de românii să renunțe la încălzirea pe lemne în anii ce vin.
Au făcut atâtea nefăcute și fărădelegi încât trei jurnaliști cu experiență ar avea nevoie de ore în șir să le descrie faptele de ticăloșie.
Și ce să facă românul simplu furios, supărat, mințit, cum să se împotrivească la ce vor ăștia? Păi, unul din mijloace este rezistența la vaccinare. Cu cât vor pune presiune mai mare pe nevaccinați, îi vor hăitui, îi vor amenda, concedia, amenința cu atât o mare parte din aceștia se vor împotrivi vaccinului. Nu de teama infertilității, a efectelor adverse, a înțepăturii, a unei conspirații mondiale, dar la urma urmei cum să ai încredere în masa asta de ticăloși aflați la putere, de mincinoși și demagogi? Cum să-i mai crezi indiferent ce ți-ar spune? Cum să le mai urmezi îndemnurile? De ce să-i asculți?
Mă îndoiesc că cineva din delegația de la OMS ar putea înțelege corect ce am scris. Bogații nu-i cred niciodată pe cei săraci și nici sătulul pe flămând.
Și în final, pentru a nu fi acuzat că promovez nevaccinarea, precizez că redacția acestei publicații este vaccinată.
Le recomand românilor să se vaccineze,dar și să meargă la vot la alegerile următoare. Masiv. Fiecare om vaccinat să meargă la vot. Și să se uite atent la candidați. Unde vede unul din cei ce au fost în această perioadă la putere, în funcții de decizie să nu pună sub nicio formă ștampila .Mai ales la alegerile parlamentare și europarlamentare. Cei care–i vor vota pe batjocoritorii românilor din perioada Pandemiei vor fi complicii unor ticăloși.

Traian GUMINSKI