Cristian Buican a participat la Forumul Administraţiei Publice Locale
Luni şi marţi a avut loc la Palatul Parlamentului Forumul Administraţiei Publice Locale, un eveniment de anvergură organizat de Guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ce a avut ca scop prezentarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României (SDTR).
În cadrul aceluiaşi eveniment au fost prezentate priorităţilor celei de-a doua etape a mandatului actualului Guvern şi a fost iniţiată o dezbatere publică naţională privind priorităţile şi oportunităţile derulării de proiecte de investiţii durabile în plan local. Deputatul Cristian Buican a onorat invitaţia primită de la domnul ministru Vasile Dâncu şi a participat la acest eveniment, considerând că prezenţa întregului Guvern reprezintă o bună oportunitate de a discuta cu aceştia posibile rezolvări ale problemelor cu care se confruntă judeţul Vâlcea.
Parlamentarul Cristian Buican este de părere că cel mai important moment din cadrul acestui eveniment a fost prezentarea „Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României (SDTR), ce stabileşte cadrul strategic de dezvoltare a teritoriului României pentru orizontul de timp 2035, cu scopul valorificării oportunităţilor şi a nivelului de dezvoltare al fiecărui teritoriu, având o contribuţie semnificativă la realizarea obiectivelor din programul de guvernare prin fundamentarea politicilor sectoriale şi a programelor guvernamentale/operaţionale”.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că acest eveniment a fost unul foarte bun, oferind ocazia participanţilor de a asculta direct de la miniştrii cabinetului care este viziunea lor asupra următoarelor aspecte: parteneriatului dintre Guvern şi administraţia publică locală, transparenţa şi managementul funcţiei publice în administraţia publică locală, descentralizarea, autonomia locală, Codul Administrativ şi Codul de Procedură Administrativă. De asemenea, alături de alţi participanţi (ambasadori, colegi deputaţi, reprezentanţi ai mediului academic şi ONG, prefecţi, primari şi preşedinţi de consilii judeţene). Deputatul Cristian Buican a avut posibilitatea să participe la următoarele ateliere de lucru: „Dezvoltare economică şi strategii naţionale în sprijinul autorităţilor locale. Competitivitate în contextul tranziţiei către economia verde.”, „Finanţări prin fonduri europene şi de la bugetul de stat pentru dezvoltarea locală şi regională”, „Cadastru, amenajarea teritoriului, urbanism şi dezvoltare durabilă” şi „Direcţii strategice în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi valorificarea capitalului natural prin economia verde”.
„Mă bucur că am onorat invitaţia Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de a participa la acest eveniment. Am avut ocazia să discut direct cu responsabilii guvernamentali despre viziunea lor privind dezvoltarea durabilă şi soluţiile pentru problemele administraţiilor publice locale, dar şi despre angajamente de importanţă strategică. De exemplu, am putut afla că nu doar autostrada Sibiu-Piteşti este prioritară, dar şi Craiova-Piteşti. Tocmai de aceea am atras atenţia că este necesară realizarea unei legături în regim de drum expres nu doar între Râmnicu-Vâlcea şi viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti, dar şi între municipiul Drăgăşani şi viitoarea autostrada Craiova-Piteşti” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.