Guvernul Cîțu a dat bani comunei Budești
Comuna Budești a fost afectată în ultimii ani de precipitații. Acestea au deteriorat mai multe drumuri și poduri. Guvernul a alocat fonduri pentru reabilitarea a podului peste Sâmnic, pe Drumul Comunal Islaz – Barza și pentru refacerea punții pietonale din punctul Aprodu, peste pârâul Valea Satului. Suma totală pentru aceste lucrări este de peste 9 miliarde de lei vechi.
”Din fericire, am primit acești bani pentru cele două zone sensibile. Avem în vedere o analiză a tuturor punctelor cu probleme de teren, mă refer la eroziuni, la poduri care au garanția expirată. Vom face expertize pentru a îndrepta aceste lucruri. Alunecările de teren sun probleme, dar în timp, toate vor fi abordate”, a declarat primarul Ionel Vlădulescu. (T.G.)