Primăria Mateești a acordat rechizite gratuite elevilor din clasa I-a
“Începerea noului an școlar reprezintă un moment special pentru întreaga comunitate, întrucât trăim bucuria reîntâlnirii. Prima zi de școala a generat întotdeauna emoții, bucurii și amintiri, atât pentru cei care pășesc timid pentru prima data într-o sală de clasă, cât și pentru elevii care revin în mediul școlar. În aceeași măsură, înseamnă speranțe și emoții pentru părinți, profesori, învățători și educatori.
Administrația locală din Mateești acordă o importanță deosebită educației și sănătății copiilor noștri. La finalul anului școlar trecut, absolvenții clasei a VIII-a au primit câte o bicicletă și vă asigur că această acțiune va continua în fiecare an, astfel încurajând practicarea sportului. De asemenea a fost construit terenul sintetic din satul Turcești, extrem de importat pentru comunitatea noastră.
Școala este fundamentală pentru orice localitate. Îmi doresc ca elevii și cadrele didactice să beneficieze de cele mai bune condiții de desfășurare a procesului de învățământ și vă asigur voi depune toate eforturile pentru ca acest lucru să se întâmple. M-a preocupat întotdeauna siguranța elevilor și am considerat extrem de necesar reabilitarea gardului școlii, precum și igienizarea sălilor de clasă și a întregului spațiu școlar.
Prevenirea abandonului școlar este una dintre proporțiile mandatului meu și voi acorda tot sprijinul elevilor care au nevoie de susținere. Astfel pe elevii clasei întâi ii așteaptă o surpriză, anul acesta asigurându-le rechizitele necesare pentru școală.
Vreau să mulțumesc cadrelor didactice și personalului școlii pentru tot efortul și implicarea în educarea copiilor
din comuna Mateești! Vă asigur de tot respectul și aprecierea mea!
Tuturor vă urez sănătate deplină, succes în noul an școlar și cât mai multe reușite în plan profesional și personal!”
Ilie Cosmin Anghelescu, Primarul comunei Mateești.