Rețeaua de apă se extinde la Bujoreni
Veste bună pentru locuitorii comunei vâlcene Bujoreni, acolo unde se va extinde rețeaua de alimentare cu apă curentă. Astfel de această utilitate esențială vor beneficia gospodăriile din Lăzărești, Bogdănești și Cristești-Purcaru. Este nevoie de montarea a două stații de pompare și de un traseu mai lung. Cel mai probabil proiectul în care sunt incluse 39 de localități printre care și Bujoreniul o să fie depus în toamna acestui an, iar procedura de licitație va demara în iarnă. O altă veste bună este că administrația condusă de primarul Gheorghe Gîngu are pregătit un amplu proiect pentru PNDL 3, modernizarea a 40 de kilometri de drumuri, mai precis lărgiri are spațiului carosabil, asfaltări și montare de rigole. Până la demararea lucrărilor la Bujoreni se iau măsuri pentru prevenirea eventualelor inundații pe DN4 prin decolmatarea pâraielor care vor fi aduse la un debit normal. Se vor monta și rigole acolo unde este nevoie.(G.C.)