600 de lei pentru noii-născuți de la Ocnele Mari

Începând cu 1 ianuarie 2022, familia fiecărui nou-născut din Ocnele Mari va primi un stimulent financiar de 600 de lei. “Consiliul Local a votat inițiativa mea în ultima sa întâlnire din luna august și sunt foarte bucuros că gândim cu toții în direcția creșterii natalității în stațiunea Ocnele Mari. Stimulentul se acordă o singură dată, la nașterea fiecărui copil, începând cu prima zi a anului viitor. Multe dintre proiectele aflate în derulare se adresează nevoilor pe care le au copiii pentru a se bucura de o viață mai bună în localitatea lor. Sunt dintre cei foarte apropiați de activitățile școlare și extrașcolare ale copiilor noștri și, la fel ca oricare dintre dumneavoastră, mă bucur ori de câte ori am posibilitatea să aduc o bucurie copiilor din Ocnele Mari”, spune primarul localității, Remus Sasu. (G.C.)