A început cadastrarea gratuită la Vaideeni
Unul dintre proiectele pe care le-a promis în campania electorală primarul de la Vaideeni, Daniel Băluță, o să fie dus la îndeplinire. Astfel, a început deja cadastrarea gratuită în localitate. „În sfârşit, s-a semnat contractul, iar termenul de execuţie este de 2 ani. Prin urmare, în doi ani toată lumea va avea carte funciară. Este un lucru extraordinar pentru noi, fiindcă foarte mulţi oameni nu reuşeau să aibă această cadastrare. În lipsa unei evidenţe a proprietăţii, a unui cadastru, există riscul să se blocheze circuitul civil”, spune edilul de la Vaideeni. Finanţarea acestor servicii este asigurată prin Programul Operaţional Regional – Proiectul major privind “Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”.
(Gabriel Cârjaliu)