Lucrări arheologice la Ocnele Mari
Până la sfârșitul lunii august, două grupuri numeroase de studenți și de voluntari lucrează pe șantierul cetății Buridava de la Ocnele Mari. Unul este coordonat de conferențiarul universitar doctor Constantin Augustus Bărbulescu și este alcătuit din studenți la Facultatea de istorie a Universității din Pitești. Al doilea grup sunt voluntarii Fundației pentru Tineret Vâlcea, coordonați de istoricul Vasile Udrescu.
“Începuturile noastre la Ocnele Mari sunt extrem de vechi. Primele informații arheologice datează din urmă cu peste patru mii de ani. Cetatea Buridava, capitala tribului geto-dac al burilor, este numele istoric cel mai vechi, care atrage periodic la Ocnele Mari istorici, arheologi și cercetători. Ei aduc la suprafață noi informații și vestigii ale vieții celor care au avut în paza lor zăcământul de sare de aici. Ei au fost invitați la sărbătoarea noastră locală, Buridava, ediția a V-a, organizată în condiții de pandemie, la Casa de cultură. Am avut ocazia să audiem două prezentări ale cercetărilor de la Buridava, făcute de domnii Constantin Augustus Bărbulescu și Vasile Udrescu. Cu acest prilej s-a lansat și volumul „Miscellanea Historica et Archaeologica in Memoriam Dumitru Berciu”, apărut la editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”. Neobosita noastră Aurora Popescu, înconjurată de un numeros grup de susținere, a făcut posibil acest eveniment remarcabil”, spune primarul localității, Remus Sasu.