Meci „de retragere” pentru Martin Tudor
Tehnicianul vâlcean, Narcis Enăchescu, nu l-a uitat pe fotul său prieten, Martin Tudor, fostul portar al Stelei care a decedat anul recut. „În amintirea celui care a fost Martin Gheorghe Tudor, decedat fulgerător la data de 1 aprilie 2020, voi organiza, așa cum am promis simbolic, meciul acestuia „de retragere” în această vară! Pandemia a fost motivul acestei întârzieri. Evenimentul se va desfășura joi, 2 septembrie 2021, pe stadionul din Drăgășani, orașul natal al părinților săi și locul unde a fost înmormântat. O selecționată locală (Sergiu Radu, Narcis Enăchescu, Tavi Matoc, Bogdan Pistritu, Bebe Lupu, Alin Ciornei, etc.) va înfrunta o echipă formată din foștii colegi ai regretatului portar, de la Steaua! Printre cei care și-au anunțat prezența se numără Nicolae Dică, Mirel Rădoi, Adrian Neaga, Petre Marin, Daniel Oprită, Victoras Iacob, dar și alți foști mari fotbaliști! Intrarea la meci este liberă!”, spune Narcis. (G.C.)