Pompierii au ajutat la deblocarea unui copil dintr-o maşină
Membrii echipei de descarcerare din cadrul ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea au intervenit ieri, 26 iunie, la ora 18:41, pentru deblocarea unui copil rămas blocat într-un autoturism.
Incidentul s-a petrecut în Râmnicu Vâlcea, pe strada Morilor, când proprietara a închis uşile autoturismului şi şi-a uitat cheile în interior. La scurt timp, uşile s-au blocat, iar copilul în vârstă de un an şi 10 luni a intrat în panică. Pentru deblocarea acestuia, echipa de intervenţie a spart luneta autoturismului.