A plecat dintre noi Petre Vețeleanu, un PREOT plin de harul lui Dumnezeu

Petre Veţeleanu, un PREOT plin de harul Domnului şi un OM cu o statură morală impresionantă, a plecat dintre noi lăsând în urmă un model despre cum ar trebui să fim fiecare. A fost un slujitor dedicat al Sfântului Altar, dar şi un exemplu de implicare socială, un om cu un suflet mare din care a împărţit, ani la rând, câte o bucată tuturor celor aflaţi în nevoie: copii sărmani, bătrâni singuri, familii în deznădejde. Toţi cei ce au beneficiat de sprijinul Parohiei condusă de preotul Petre Veţeleanu şi întreaga comunitate îl plâng acum pe cel plecat, mult, mult prea din vreme, la Ceruri!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mircia Gutău,
Primar