ȘTEFAN OVIDIU POPA: Moțiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea a trecut!
Deputatul social-democrat Ștefan Ovidiu Popa afirmă că majoritatea parlamentară trebuie să înceteze să mai încalce legea și regulamentul Camerei Deputaților.
“Ghinea trebuie să plece acasă, nu este susținut nici de colegii lui, care astăzi, prin lipsa la vot, au demonstrat asta!
Regulamentar moțiunea a trecut, voturile de pe tabletă se adună la cele exprimate în plen, doar în cazul actelor normative, iar moțiunea simplă NU ESTE ACT NORMATIV!
Dacă cei de la USR sunt obișnuiți să se fure între ei la vot, trebuie să nu uite că suntem în Parlamentul României.
Ministrul Ghinea, trebuie să își dea demisia și să lase pe cineva competent să gestioneze activitatea Ministerului!
Este pentru a doua oară în fruntea Ministerului și demonstrează același lucru ca în 2016, că i se potrivește patalamaua de “MINISTRU ZERO“!”, a conchis deputatul vâlcean.