Trei femei cercetate pentru furt şi violență
Trei persoane sunt cercetate în stare de reţinere şi control judiciar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Fapta a fost comisă în data de 16 iunie a.c., în zona centrală a municipiul Râmnicu Vâlcea.
La data de 22 iunie a.c., poliţiştii Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au identificat trei femei, L. Daniela, de 47 de ani, I. Nicoleta, de 21 de ani şi B. M., de 16 ani, toate din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuite de comiterea faptei de tâlhărie.
“În fapt, la data de 16 iunie a.c., victima, lucrător comercial la un magazin din zona centrală a municipiului, a fost abordată de trei persoane de sex feminin, necunoscute, care au pretins că doresc să cumpere mai multe produse de îmbrăcăminte, însă scopul acestora era de a sustrage articole de vestimentaţie, prin distragerea atenţiei.
În timp ce una dintre femeile bănuite de comiterea de infracţiuni a abordat-o pe vânzătoare, celelalte două femei au introdus patru perechi de blugi într-un „buzunar” special croit disimulat între fustele purtate de una dintre ele.
Cele două lucrătoare comerciale au observat fapta comisă, motiv pentru care le-au solicitat acestora să înapoieze bunurile sustrase şi să nu părăsească magazinul. Pentru a-şi asigura scăparea, după ce au sustras obiectele de îmbrăcăminte au creat o busculadă, lovind şi zgâriind cu unghiile pe una lucrătoarele comerciale. Una dintre cele trei femei a fost oprită de un cetăţean aflat în apropiere. Femeia a fost condusă de către o patrulă a Poliţiei locale la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea pentru efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere a acesteia.
Poliţiştii vâlceni în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate au reuşit identificarea şi a celorlalte două persoane bănuite de săvârşirea faptei de tâlhărie.
În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de minoră şi femeia de 47 de ani. În cursul zilei de astăzi, persoana majoră va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de celelalte două femei a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Poliţiştii vâlceni continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.