Ziua comunei Costești, amânată din nou la aniversare
Din cauza restricțiilor impuse de actualul Guvern prin permanenntizata deja stare de alertă prelungită lunar, dincolo de limitele legale, nici în acest an nu se va putea organiza aniversarea zilei comunei Costești ce ar fi trebuit să aibă loc în 7 mai.
Primarul Toma Peștereanu a anunțat deja pe pagina personală de facebook:
“Azi ar fi trebuit să fie cea de-a XVI-a ediție a zilei comunei “La obârșie, la izvoare”, de care m-am ocupat din 2012. Pe lângă evenimentele legate de sfințirea apei la biserici, aveam un program diversificat. Mari artiști ai muzicii populare au susținut recitaluri la noi în comună: Niculina Stoican, Gelu Voicu, Nineta Popa, Mariana Ionescu Căpitănescu, Robert Târnoveanu, Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu și probabil lista, daca nu era pandemia, continua. Evenimentul, inițiat de domnul Popescu Valeriu, era un prilej de întâlnire a fiilor comunei plecați în alte zări. Cu siguranță tradiția o să fie continuată, atunci când condițiile sanitare ne vor permite. Până atunci, urez tuturor fiilor comunei, oriunde s-ar găsi, să se întoarcă LA OBÂRȘIE, LA IZVOARE!”.