Sonia Iorga, voluntar Asociația “Copii fără copilărie”: “Ne dorim copii cu copilărie, fără griji și lipsuri!”
Sonia Iorga este asistent social la Spitalul de Urgență Vâlcea. Face voluntariat la Asociația “Copii fără copilărie”, dar prin ceea ce se face ea remarcată este altruismul, ambiția, bunătatea și modul în care se dedică unei cauze. În interviul care urmează Sonia ne vorbește despre ceea ce înseamnă Asociația “Copii fără copilărie”, care sunt speranțele voluntarilor pentru copiii fără copilărie, dar și care ar fi normalitatea pentru ei.
Rep.: – Care este scopul Asociației Copii fără copilărie din județul Vâlcea?
S. I.: – Am vrea să vă spunem că ne dorim o lume mai bună! Însă realitatea ne obligă la rațiune dură așa că ne dorim copii cu copilărie, copii fără griji și lipsuri, ne dorim din suflet să le deschidem o perspectivă a viitorului lor, din nefericirea prezentului în care trăiesc!
Rep.: – Ce ne puteți spune despre voluntarii Asociației? Ce condiții trebuie să îndeplinească o persoană pentru a ajunge voluntar în asociație?
S.I.: – O condiție pentru a deveni voluntar este să fii OM, să-ți pese, să înțelegi că dacă nu ne îngrijim de copiii noștri, nu există viitor pentru noi ca neam! Nu putem evolua decât împreună pentru că, în timp ce unii învață supraviețuirea, alții trebuie să învețe iubirea!
Rep.: – Cum au reacționat vâlcenii la acțiunile Asociației? Vă adresați doar copiilor fără copilarie din Municipiul Rm. Vâlcea sau din tot județul?
S.I.: – De când există această Asociație, ne-am recăpătat încrederea în oameni! Fiecare acțiune întreprinsă de noi a fost susținută de vâlceni! Suntem un oraș mic cu oameni ce înțeleg nevoile celor mai puțin norocoși. Dar, în același timp, avem la nivelul întregului județ, foarte multe cazuri de familii cu copii ce trăiesc în niște condiții greu de imaginat! De aceea nu ne putem opri din a ajuta și nu am reuși fără ajutorul oamenilor.
Rep.: – Care sunt sursele de finanțare ale asociației?
S.I.: – Încercăm să valorificăm absolut tot ce este reciclabil, prin campanii de igienizare a spațiilor, prin colectare de materiale reciclabile de la oameni… Încercăm să facem oamenii să înțeleagă că, de cele mai multe ori, pentru a ajuta, e suficient ceea ce lor le prisosește, ceea ce aruncă! Și apreciem faptul că fac asta știind că noi le vom valorifica pentru a face o diferență în viața acestor copii.
De asemenea, Asociația poate fi susținută prin donații în bani, obiecte, alimente, prin formule financiare legale.
Rep.: – Ne puteți aminti câteva campanii mari la care ați mobilizat foarte mulți vâlceni?
S.I.: – Au fost multe de-a lungul timpului dar, o să amintim numai câteva în care mobilizarea oamenilor a fost de excepție:
– “Ghiozdanul fericit”
– “Fii tu Moș Nicolae pentru un copil fără copilărie”
– “Mărțișorul trist”
– “Învierea Domnului în casele copiilor fără copilărie”
– La Jiblea, Șirineasa, Milcoiu, Lăpușata, Câineni s-au construit case din valorificarea materialelor reciclabile și din materialele de construcție primite.
– Școala online ne-a apropiat și mai mult de copii și de nevoile lor. Zeci de tablete, telefoane și calculatoare au fost donate copiilor.
– Am aprins lumina în căsuțe care nu erau branșate la curent electric.
Vă puteți imagina că sprijinul nostru, pentru a avea o finalitate notabilă, care să facă diferența în soarta acestor copii, se desfășoară până în punctul în care ei pot continua, cu propriile forțe, dezvoltarea. Asta presupune efort constant, funcție de nevoi!
Susținerea concretă a copiilor constă în construirea de case, susținerea financiară pentru a urma cursurile, asigurarea transportului de la domiciliu la școală, achiziționarea de rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte, achiziționarea de lemne și bunuri necesare supraviețuirii.
Le mulțumim tare mult tuturor celor implicați și pe această cale și-i rugăm să ne rămână alături! Copiii noștri, pentru că sunt ai noștri, ai tuturor, au nevoie de noi toți! Împreună putem să le readucem zâmbetul de copii! Dar asta înseamnă efort susținut, constant…
Rep.: – Care este legătura dintre reciclarea selectivă și susținerea copiilor săraci sau bolnavi din județul Vâlcea?
S.I.: – A fost o soluție la care nu am stat pe gânduri să apelăm întrucât nevoile acestor copii nu pot fi susținute în salturi! A fost o șansă de a aduce bani în proiectele noastre care, uneori, implică cheltuieli consistente.
Rep.: – Cum decurge o zi obișnuită la depozitele copiilor fără copilărie?
S.I.: – Fiecare zi este altfel. Fiecare zi aduce surprizele, provocările sau tristețile ei. Ne-am obișnuit să fim pregătiți pentru orice! Ne-am călit pentru a face față oricăror situații.
Rep.: – De unde a apărut inițiativa ecologizărilor din diferite zone?
S.I.: – Cine iubește copiii, iubește viața! Iar natura, spațiul în care respirăm, e viața! Păcat că, sărăcia cea mai urâtă este cea de civilizație, de cultură și asta ne etichetează ca țară printre cele pe care le privim cu milă sau dispreț! Și noi suntem acolo! Nivelul de civilizație se va vedea mereu în curățenia spațiilor libere, în cum ne tratăm bătrânii, copiii și animalele!
Dar obiectivul principal a rămas același: colectarea și valorificarea materialelor reciclabile!
Și da, ne bucurăm că în urma noastră, natura respiră!
Rep.: – Ce proiecte aveți în desfășurare?
S.I.: – Oooo, permanent încercăm să găsim formule de ajutorare care să ne aducă sprijinul oamenilor.
Atâta timp cât există copii în suferință, noi avem ceva de făcut!
Rep.: – Ce mesaj aveți pentru vâlceni?
S.I.: – Fiți Oameni! Nici nu aveți idee cât de valoroși sunteți, oricât de puțin v-ți aduce aportul la binele acestor copii! Vă așteptăm zilnic între orele: 16-18, la depozitul Copiilor fără copilărie situat în strada Gib Mihăescu, în apropierea Casei Matei, cu hăinuțe și încălțăminte, alimente, jucării, rechizite, etc. și cu materiale reciclabile și produse electronice și electrocasnice, în Piața Simian, în același interval orar.
Ne dorim foarte mult implicarea autorităților locale și a cadrelor didactice în proiectele noastre!
Trebuie, împreună, să depașim mentalitatea conform căreia ceea ce nu ne atinge personal, nu ne privește! Este viitorul nostru și al copiilor noștri în joc, dacă vreți! Este menirea noastră, nu doar de creștini. ci de simplii oameni, să facem bine!
Rep.: – Ce i-a determinat pe voluntari să-și pună viețile în slujba acestor copii?
S.I.: – Probabil înțelegerea profundă a umanității! Mereu mi-am imaginat că omul e Om pentru că are capacitatea de a simți suferința altora și dorința de a o alina cumva. Și cei mai mulți dintre noi chiar pot face asta! Dacă ați avea ocazia să vedeți sărăcia în care-și duc existența niște copii, ați înțelege cât de binecuvântați suntem având câte avem! Este, dacă vreți, o terapie pentru suflet și pentru minte!
Rep.: – Cum arată o zi din viața celor implicați?
S.I.: – Greu de spus în câteva cuvinte pentru că ziua noastră nu se sfârșește nici când mergem la somn. Rămâi, cumva, conectat la această misiune. Majoritatea au servicii separat de această activitate, așa că vă imaginați ce zile pline avem! Însă orice oboseală, orice tristețe, orice greutate sunt spulberate de un singur zâmbet, de o privire plină de recunoștință sau o lacrimă de fericire! Ei ne dau forță de a face continuu acest lucru!
Rep.: – Cum arată ziua de mâine în visul Asociației?
S.I.: – Arată normal! Arată fără picioare desculțe în praf, arată fără haine jerpelite, arată cu o pâine pe masă, arată fără suferințe la vârste la care nu poți înțelege “de ce”, dar înveți “ cum”, arată cu o carte și un stilou, arată cu viitor pentru fiecare Suflețel! Arată cu conștiință din partea noastră, a tuturor și cu iubire! Arată cu sprijin din partea autorităților în rezolvarea cazurilor de copii singuri, copii fără acte, copii care abandonează școala… Arată uman!
Se întrevede cu greu, dar asta ne dă forța de a păși spre el!
Rep.: – Vă mulțumesc!