SCM a învins Zalăul lui Tadici

Campioana României en-titre la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a jucat o nouă etapă de campionat, în sala sporturilor din Sfântu Gheorghe Baia Mare. Elevele lui Florentin Pera au întâlnit formația Universitatea Cluj și aveau mare nevoie de toate punctele puse în joc pentru a rămâne cu șanse reale la primele două poziții ale clasamentului. Au fost 60 de minute dominate clar de formația noastră care a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, 17-15. Clujencele au încercat să se apropie, dar experiența și-a spus cuvântul, însă și vâlcencele s-au impus cu 35-28. SCM este în acest moment pe locul 3 al clasamentului Ligii Florilor, la patru puncte de lidera CSM București și la unul singur de ocupanta poziției secunde, Minaur Baia Mare. (G.C.)