Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii
Sărbătoarea Rusaliilor este cunoscută și sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh. A fost numită „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană „Rosalia”, consacrată cultului morților. Nu întâmplător, sâmbăta dinaintea sărbătorii de Rusalii este destinată pomenirii celor morți, zi cunoscută și sub denumirea de Moșii de vară. Sărbătoarea figurează însă şi la păgânii romani, unde Rosaliile erau zâne rele şi frumoase, fiinţe răzbunătoare.
Ziua de Rusalii este ziua în care Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi ca de foc asupra Apostolilor. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile. Pogorârea Sfântului Duh nu are o dată fixă, face parte din sărbătorile cu dată schimbătoare. Este prăznuită întotdeauna la zece zile după Înălțare sau la 50 de zile după Paște. Anul acesta prăznuim Rusaliile pe 19 iunie.
În cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor „limbi de foc despicate”. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor, iar pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt e considerată ziua de naştere a Bisericii creştine. În Duminica Rusaliilor e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale care se ţin şi să te păzeşti de Rusalii.
Grija pentru cei morţi
Sâmbătă, înainte de Rusalii, după slujba Parastasului, credincioşii împart milostenie pentru iertarea sufletelor celor adormiţi în Domnul. Acum se dau de pomană străchini noi cu mâncare. Aceste vase româneşti din lut (materia potrivită pentru vasele de pomenire) se mai numesc şi “moşoaice”, de la numele colectiv de “moşi”, dat tututor celor adormiţi. În vasele pentru pomană se pune o băutură curată (apă de izvor, lapte sau vin curat). Se mai pun şi alte mâncăruri, precum fructe, plăcintă, caş, ouă, mămăligă sau ciorbă de pasăre. Nu pot lipsi pâinea (colacul) şi lumânările. Mânerele coşniţelor şi vasele de pomană se împodobesc frumos, cu flori de trandafir şi fire de busuioc. Când se ajunge la casa celui căruia i se împarte, se aprinde lumânarea, care este înfiptă în colac. În acest moment are loc un schimb, fie el cât de mic. Astfel, cel care primeşte pomană, împarte la rândul său pentru cei adormiţi din neam. Cei credincioşi nu mănâncă nimic în această zi, până nu termină de împărţit pomană pentru apropiaţii trecuţi în nefiinţă. Chiar şi cei mai puţin credincioşi spun că nu este bine să mănânci ceva în această zi, fără a da mai întâi ceva de pomană.
Ce este bine să faci de Rusalii
Ca să nu se supere Rusaliile – nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua -, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.
Şi la porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.
În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.
Din Duminica Mare, sau a Rusaliilor, poate începe culesul plantelor de leac; până la această dată, se consideră că plantele sunt contaminate de către Rusalii.
Ce nu trebuie să faci de Rusalii
Să nu mergi ”la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa.
Să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.
De Rusalii, dar și 9 săptămâni după, nu se mai culeg ierburi de leac.
Daca în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviți să faci aceste lucruri.
Frunzele de tei sau de nuc, binecuvântate de Rusalii
Există obiceiul ca în ziua de Rusalii, să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor că de foc, semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor.
Prezența acestor multe frunze la Sărbătoarea Rusaliilor sunt chipul darurilor Duhului Sfânt, daruri nenumărate, diverse și totuși unitare și unificatoare.