Activitate intensă la Apavil S.A. – “Centru Vest” în săptămâna 15 – 21 februarie 2021
APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în săptămâna 15 – 21 februarie 2021 o serie de activităţi în întreaga arie de operare.
AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branșamente PEHD Dn 25: comuna Păușești – satele Păușești și Șerbănești, comuna Bunești – satul Firești și orașul Horezu – strada Nicolae Titulescu; conductă PEHD Dn 32: orașul Băbeni – strada Primăverii; conductă PEHD Dn 40: comuna Nicolae Bălcescu – satul Valea Bălceasca; conductă PEHD Dn 50: comuna Frâncești – satul Dezrobiți; conductă PEHD Dn 140: orașul Băbeni – strada Romani; conductă OL 108: orașul Horezu – satul Romanii de Sus. De asemenea, s-a intervenit la avarii în comuna Șirineasa – satul Ciorăști și comuna Păușești – satul Văleni.
La aceste intervenții s-au efectuat operațiile necesare remedierii problemelor și de aducere la starea inițială a terenului.
PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
s-a dezghețat liră Dn 63 în orașul Horezu – strada I. Ghe. Duca;
s-au executat lucrări de reparație liră refulare Dn 110 aferentă Stației de pompare ape uzate din comuna Tomșani;
s-au executat lucrări de reparație la rețeaua de refulare aferentă Stației de pompare ape uzate Nr. 7 din comuna Tomșani;
s-a înlocuit supapa centralei termice din cadrul Stației de tratare Olari din orașul Horezu;
s-a înlocuit pompa de refulare aferentă Stației de pompare ape uzate Nr. 7 din comuna Tomșani;
s-a înlocuit pompa monofazică din cadrul Stației de apă Tomșani;
s-a curățat clapeta de sens Dn 80 aferentă Stației de apă Tomșani;
s-au executat lucrări pentru remedierea drumului de acces aferent Stației de epurare ape uzate din comuna Nicolae Bălcescu – satul Valea Bălceasca;
s-au vidanjat căminele de canalizare menajeră din orașul Băbeni – zona “ Blocuri”;
s-au supravegheat sistemele dozatoare hipoclorit și instalațiile de durizare și deferizare aferente Stației de apă din comuna Frâncești;
s-a efectuat spălarea rețelei de apă potabilă cuprinsă între Stația de apă Bunești și satele Firești și Râpănești;
au fost verificați parametrii apei potabile furnizate în sistemele Govora, Mihăești, Bunești, Păușești, Pietrari, Frâncești;
s-au vidanjat și curățat căminele stațiilor de repompare apă uzată, care necesită golire periodică, din localitățile Băbeni, Tomșani, Cernișoara, Șirineasa și Nicolae Bălcescu;
s-a asigurat monitorizarea permanentă a funcționării echipamentelor la stațiile de captare, tratare, pompare și distribuție apă potabilă, a stațiilor de retratare apă potabilă, a stațiilor de repompare apă potabilă, a stațiilor de epurare ape uzate, a rezervoarelor de înmagazinare apă potabilă și a stațiilor de repompare ape uzate din cadrul sectorului Băbeni;
s-a asigurat monitorizarea permanentă a funcționării echipamentelor la stațiile de pompare apă și a stațiilor de repompare ape uzate din cadrul sectorului Govora, zonele Pietrari, Bunești, Frâncești și Păușești – Otăsău;
a fost asigurată buna funcționare a rețelelor de apă și canalizare din întreaga arie de operare a Centrului de Exploatare Vest.
APOMETRE VERIFICATE ȘI MONTATE. Tot în această perioadă au fost verificate şi înlocuite apometre în toată aria de operare, acolo unde acestora urma să le expire verificarea metrologică sau erau deteriorate.