Primii arbori plantaţi de Pieţe Prest SA în acest an sunt în vecinătatea unui loc de joacă din cartierul Nord
Trei arţari argintii, un cireş japonez şi un prun ornamental au fost primii copaci plantaţi de Pieţe Prest SA în debutul acestui an, plantările făcându-se la locul de joacă modernizat din vecinătatea blocului M4 de pe strada Constantin Brâncuşi din cartierul Nord. În cursul anului 2020, compania municipală responsabilă, printre altele, de întreţinerea spaţiilor verzi a sădit 690 de arbori din diverse specii, precum şi 1647 de arbuşti ornamentali în diverse zone ale domeniului public: locuri de joacă, spaţii verzi între blocuri, pe marginea arterelor de circulaţie, în parcuri şi scuaruri. Totodată, pentru evitarea oricăror accidente şi prevenirea producerii unor pagube materiale sau chiar umane, Pieţe Prest SA a îndepărtat în cursul aceluiaşi an 381 de copaci, toate tăierile făcându-se, conform legislaţiei în domeniu, fie în urma avizului favorabil de la Agenţia Naţională de Mediu (în cazul arborilor afectaţi de boli sau care prezentau risc de cădere), fie în baza unor documentaţii individuale din care rezulta că arborii respectivi erau uscaţi în totalitate sau rupţi de intemperii.