Gest de omenie și normalitate al deputatului Eugen Neață
Sâmbătă, 23 ianuarie, deputatul social democrat a ajutat o familie formată din persoane vârstnice din comuna Popești să nu moară de frig în casă în această iarnă. Bătrânii fuseseră amendați, pe nedrept, de un pădurar fără minte și fără suflet. Postarea primarului Aurora Măgură a înfuriat mii de vâlceni dar dintre toți doar deputatul Eugen Neață s-a gândit că trebuie să ajute acești oameni. Redăm textul parlamentarului vâlcean postat pe propria pagină de facebook:
“Faptele sunt acestea. Anul trecut am introdus în Parlament un amendament la Codul Silvic, care simplifică accesul oamenilor la lemnul din pădurile proprii. Normele de aplicare nu au fost produse de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nici până acum. Săptămâna trecută am revenit cu această chestiune. Mai jos puteți citi o postare pe această temă.
În comuna Popești pădurarul a oprit pe stradă doi săteni care duceau câteva vreascuri în două cărucioare și i-a amenințat cu amenzi de câte 5000 de lei pe fiecare. Vreascurile fuseseră luate cu acordul unui proprietar de la un depozit din apropiere. Primarul Aurora Măgură a publicat informația și imaginile de la fața locului pe internet (https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3562839897104869&id=100001366818553).
Sute de oameni s-au înfuriat din cauza excesului de zel și de exigență al pădurarului. Pe bună dreptate. Milioane de oameni din întreaga lume adună vreascuri din păduri și din prejma depozitelor de lemn de pe acest glob și le ard în propria gospodărie. Este o activitate care face parte din normalitatea absolută a civilizației umane. Numai la Popești, Vâlcea, s-a găsit un pădurar care să numească acest lucru furt din fondul forestier național. Astăzi de dimineață am cumpărat două mașini de lemne și am făcut o donație celor doi oameni pentru a avea cu ce să-și încălzească locuințele. Am fost la pădure, apoi la Popești și în gospodăria fiecărui om, împreună cu primarul Aurora Măgură.
Provin dintre cei care aplică și apără legalitatea în România, dar exagerarea la care am asistat nu are nimic de-a face cu aplicarea legilor. Este un gest lipsit de orice normalitate și de orice compasiune față de semenii noștri. Să nu mai faci distincția între un gest elementar de supraviețuire și un furt și să te comporți cu doi nevoiași cu un exces de forță demn de o cauză mai bună, este lipsit de orice înțelepciune și de umanitate, în primul rând.
Cer în continuare instituțiilor de forță și de control să-și dimensioneze mai bine intervențiile asupra celor care încalcă legea și numai asupra lor, nu a unor oameni a căror nevinovăție este de domeniul evidenței și al bunului simț.
Anul trecut am introdus un amendament la Codul Silvic. Guvernul nu s-a grăbit să schimbe ce era de schimbat. Oamenii sunt vânați de organele de control pentru un braț de vreascuri dăruit de un consătean de-al lor, după cum s-a văzut. Prostia și indolența celor care au puterea ne pot pune unii împotriva altora din și pentru nimic. Să ne păstrăm împreună bunul simț, rațiunea și compasiunea pentru ceilalți!
Români în favoarea românilor care au nevoie de ajutor”, a postat parlamentarul vâlcean Eugen Neață pe pagina de socializare.