PROIECT: UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai puțin dezvoltate

Prin intermediul acestui proiect, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va sprijini financiar angajatorii care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică, șomeri în vârstă de peste 25 de ani (non-NEET), înregistrați în evidențele Serviciului Public de Ocupare (SPO).

ANOFM prin Actul adițional nr.8 la Contractul de finanțare nr. POCU/277/3/14/121994, perioada de implementare a proiectului UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai puțin dezvoltate a fost prelungită cu 15 luni, respectiv până la data de 28 februarie 2022.
AJOFM Vâlcea are repartizate 50 contractele de ucenicie pentru 50 de ucenici din care 22 ucenici pentru persoane de etnie romă și 3 contracte de stagiari.
Convențiile pentru contractele de ucenicie este necesar să fie încheiate pe 1 an de zile, pentru nivelul 2 de calificare, până la data de 28 februarie 2021 astfel încât activitățile să fie finalizate până la 28 februarie 2022.
Angajatorii care desfasoară programe de ucenicie sau stagii de practică vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.250 lei/luna/ucenic/stagiar pe toată durata contractului de ucenicie/stagiu încheiat, cu conditia menținerii raporturilor de muncă ale acestor categorii de persoane pe perioada contractului de stagiu/ucenicie.
Persoanele interesate pot accesa site-ul atat site-ul www.anofm.ro, secțiunea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea/Comunicate de presă, cât și pagina de Facebook a institutiei, denumită “Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea”.
Menționăm faptul că acestea sunt actualizate permanent cu informații despre proiect și despre fiecare măsură activă derulată prin intermediul acestuia, persoanele interesate, pot obține informații și prin adresare directă către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.

Comunicare Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea