Stațiunea Ursu-Ursulețul de la Vaideeni continuă dezvoltarea în 2021
Au fost destui cârcotași care au privit cu scepticism ideea primarului de la Vaideeni de a dezvolta în localitate, la cota 1600, a treia stațiune montană a județului. Daniel Băluță a trecut rapid de la plan la fapte și stațiunea Ursu-Ursulețul a prins deja contur. Mai mulți oameni de afaceri și-au arătat deja intenția de a investi sume importante, iar conducerea primăriei își aduce aportul prin modernizarea infrastructurii spre cotă, dar și prin extinderea rețelei electrice. Acolo se vor amplasa trei pârtii de scki, una dintre ele fiind chiar pe Vârful Ursu. În plus, stațiunea va dispune de un parc de aventură care mai mult ca sigur o să fie luat cu asalt de turiști din toată țara dar și din străinătate. De asemenea, Daniel Băluță este decis să pună în practică ideea de amenejare a unor locuri de promenadă pe malul Râului Luncavăț și, cunoscându-i ambiția decare dă dovadă, suntem sigurări că în curând o să fie implementat și acest proiect.