Grădinița din Budești este aproape finalizată
Lucrările la grădinița cu program normal de la Budești, construită de la zero, sunt aproape de finalizare. Ea va găzdui două grupe de copii care vor beneficia de toate condițiile necesare: mobilier modern, cadre didactice specializate, bucătărie, spațiu de dormit, loc de joacă. De astfel, administrația condusă de primarul Ionel Vlădulescu își dorește ca această grădiniță să se transforme în una cu program prelungit, în cazul în care vor exista cereri de la părinți. Deocamdată s-au înscris la grădinița din Budești 50 de copii, dar cererile sunt încă așteptate. (G.C.)