Ion Bebe Streinu va continua dezvoltarea comunei Şirineasa
Ion Streinu a câştigat cel de-al doilea mandat de primar al localităţii Şirineasa cu aproximativ 60% dintre voturile valabil exprimate. În noul mandat va avea majoritate în Consiliul Local.
Primarul localităţii Şirineasa, Ion Streinu a fost investit în funcţie, în cadrul unei şedinţe festive şi a declarat, după depunerea jurământului, că este un om de echipă, iar această echipă este formată atât din colegii săi din primărie, consiliul local, cat şi din cetăţenii comunei. Le mulţumeşte tuturor cetăţenilor şi spune că strategia administraţiei locale pentru dezvoltarea localităţii este una coerentă, cu proiecte concrete şi bine stabilite.
“Voi pune accent pe lucrările mari şi de interes, adică: înfiinţarea reţelei de gaze, asfaltarea drumurilor comunale, amenajarea trotuarelor, a locurilor de joacă promise pentru copii, extinderea iluminatului public, acolo unde mai este nevoie şi tot ceea ce am promis. Le mulţumesc tuturor cetăţenilor. Astăzi este o zi a responsabilităţii. Le spun să aibă răbdare, pentru că lucrurile nu se fac aşa uşor, iar la finele mandatului vor vedea dacă ce am promis am şi realizat”, a precizat primarul Streinu. (T.G.)