Carmen Lixandru, patru ani plini de realizări la primăria Sutești
În doar patru ani, Carmen Lixandru a reușit să schimbe în bine fața comunei Sutești, al cărei primar a fost. Dovadă sunt proiectele pe care le-a dus cu succes la final. Cu multă muncă, perseverență și ambiție, tânăra primăriță din sudul județului, lasă “moștenire” noii administrații mai multe proiecte începute și care se derulează su vor prinde contur în perioada următoare.
Astfel, multe drumuri din localitate au fost asfaltate, în timp ce DC 57, DC 58, DC 98 şi străzile adiacente au trecut prin ample procese de modernizare. Tot în ultimii patru ani au fost accesate fonduri europene pentru achiziționarea unui tractor şi a dotărilor necesare, pentru comuna Suteşti. Amenajarea podului peste valea pârâului Verdea, amenajarea drumurilor de exploatare, mobilizarea fondului de vânătoare pentru instituirea unor masuri în vederea protejării culturilor agricole, inaugurarea a două investiţii private în comună sau implementarea unui sistem de salubrizare bazat pe colectarea selectivă a deşeurilor sunt alte proiecte duse la îndeplinire de administrația condusă de Carmen Lixandru.
Educația, obiectiv prioritar la Sutești
Educația copiilor din localitate a fost un obiectiv prioritar la Sutești. Astfel, a fost extinsă, reabilitată şi modernizată Școala cu clasele I-VIII din satul Mazili și s-a reușit stimularea educaţiei prin implicarea elevilor Şcolii Suteşti în proiectul “Jeunes en Roumanie”(Tineri pentru Romania).
Sistem de iluminat modern
Și siguranța cetățenilor din localitate și a oamenilor care au fost în vizită sau tranzit a fost în atenția primarului Carmen Lixandru. Astfel, s-a reușit accesarea fondurilor europene în vederea achiziţiei unor corpuri de iluminat stradal LED, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Tot în acest scop s-a realizat montarea unui sistem de monitorizare şi supraveghere video a localităţii.
Modernizarea trebuie continuată
Noua conducere a administrației locale de la Sutești are dificila misiune de a continua modernizarea localității. Carmen Lixandru a lăsat și un alt proiect foarte important care trebuie finalizat cu succes – “Modernizare drumuri de interes local și trotuare – acces pietonal”. Acesta o să fie derulat prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții. Consiliul Local al comunei Sutești, întrunit în ședință ordinară în luna septembrie a aprobat indicatorii tehnico-economici ai acestui proiect cu o valoare totală de 5.810.964 lei, inclusiv TVA, din care finanțarea de la bugetul local este de 682.827 lei.
Pe lista realizărilor primarului Carmen Lixandru se află și finalizarea lucrărilor de canalizare, precum și înființarea sistemului de distribuție gaze naturale Comuna Sutești în satele: Sutești, Mazili, Boroșești și Verdea.
O veste bună pentru locuitorii comunei Sutești este reabilitarea unui dispensar în comuna Sutești pentru care s-a depus documentația la CNI.
“Le urez succes celor care vin la primărie pentru următorii patru ani și cât mai multe proiecte de îndeplinit pentru bunăstarea cetățenilor comunei Sutești. Dezvoltarea comunei a fost prioritară pentru mine, pentru echipa mea, și îmi doresc ca proiectele pe care le las în derulare și cele viitoare să fie moștenirea mea pentru cetățeni”, ne spune primarul Carmen Lixandru.