Ambasada SUA a adus un bulgar în Vâlcea să ne înveţe presă

Miercuri, 4 noiembrie, mai mulţi jurnalişti vâlceni au fost prezenţi, la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul pentru a participa la o acţiune organizată de Ambasada SUA. De fapt, un seminar susţinut de expertul în diplomaţie internaţională şi comunicare strategică, Nicholas Kralev.

Seminarul face parte din programele finanţate de guvernul american, menite să consolideze responsabilitatea şi rolul presei în România.
Seminarul a fost desfăşurat în limba engleză, dar a arătat clar că americanii chiar nu ne consideră jurnalişti. Ne aşteptam la informaţii deosebite şi nu la un curs în care un bulgar, emigrat în America şi ajuns expert, încearcă să ne înveţe să scriem o ştire neştiind că se află în judeţul în care s-a inventat ştiloul şi în care se tipăreau cărţi înainte ca statul american să fie format. Nicholas Kralev este autor, antreprenor şi expert în diplomaţie internaţională şi comunicare strategică. A fost corespondent pentru Financial Times şi Washington Times la Departamentul de Stat. Este autor al unei cărţi despre diplomaţia în secolul 21 (America’s Other Army) şi moderator al unor serii de interviuri video cu diplomaţi şi oficiali americani (Conversations with Nicholas Kralev). De asemenea, este contributor pentru The Atlantic, Foreign Policy Magazine şi The Huffington Post. Kralev este CEO al unei firme de consultanţă şi training în diplomaţie şi comunicare şi credem că nu a înţeles sau nu este interesat de problemele economice ce i-au fost prezentate de jurnaliştii vâlceni şi nici de cele ale unei concurenţe neloiale din mass media încurajată de stat care finanţează cu sume imense, direct sau indirect Televiziunea şi Radiodifuziunea de stat în dauna presei private.
T.G.