Constantin Rădulescu: TOTUL PENTRU OAMENI

În anul 2016, am candidat cu gândul că pot face bine oamenilor. Cele 250 de milioane euro atrase au vizat dezvoltarea județului, pe domenii strategice, unul dintre acestea fiind PROTECȚIA SOCIALĂ.

În ultimii 4 ani, am reușit atragerea de fonduri europene pentru 2 investiții importante:
☑️ Consolidarea şi reabilitarea energetică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Măciuca;
☑️ Creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de Servicii Comunitare – Râmnicu Vâlcea.

Totodată, am alocat, lunar, burse sociale/medicale, din fonduri proprii ale județului, elevilor din învățământul special. Am fost alături, mai mult ca oricând, de beneficiarii din cadrul DGASPC Vâlcea.

➡️ Nu ne oprim aici și avem proiecte de viitor, precum consolidarea și reabilitarea energetică a Școlii Profesionale Speciale Bistrița și realizarea unui Centru social multifuncțional – zona Troianu.

➡️ Vom dezvolta proiectul „Centru comunitar integrat” în comuna Vaideeni și vom construi două căsuțe de tip familial, cu fonduri europene, în două locații din municipiul Râmnicu Vâlcea. Totodată, vom reabilita căminele de la Zătreni, Lungești și Băbeni.

➡️ Prin proiectul „Asistenţă Comunitară Integrată” în judeţul Vâlcea vom atrage fonduri norvegiene, în valoare de 1 milion de euro, prin care se vor îmbunătăţi condiţiile de viață unor grupuri vulnerabile.

#ConstantinRadulescu
#ConsiliulJudeteanValcea
#BineFaciBineGasesti