FOTO: Primarul Mircia Gutău a prezentat public noul sediu administrativ din strada General Magheru, expresie a respectului Municipalităţii pentru cetăţenii din Râmnicu Vâlcea
La finalul mai multor lucrări ce au condus la funcţionalizarea completă a celui mai nou sediu al administraţiei Municipale, primarul Mircia Gutău a prezentat marţi, 22 septembrie, imobilul din strada General Magheru nr. 25, o expresie a respectului faţă de cetăţeanul care interacţionează cu Primăria Râmnicu Vâlcea, dar şi faţă de funcţionarii din cadrul instituţiei. Mai multe departamente importante, unele dintre ele cu un volum mare de lucru cu publicul, au fost reunite în noul imobil de lângă sediul central al Primăriei – Direcţia Poliţia Locală, inclusiv dispeceratul de monitorizare a camerelor video, Direcţia de Asistenţă Socială, Registrul Agricol, Biroul Cadastru, Fond Funciar, Agricultură, Direcţia de Dezvoltare Locală – Programe Externe, Direcţia Investiţii, Achiziţii Publice, Serviciul Autorizări Activităţi Comerciale, Evenimente Publice etc. – facilitând astfel o relaţionare mai uşoară a cetăţeanului cu aparatul administrativ. În special Direcţia de Asistenţă a Persoanelor, structură ce gestionează lunar sute de interacţiuni cu râmnicenii, beneficiază acum de un front-office distinct, accesibil inclusiv persoanelor cu dizabilităţi, de un spaţiu de aşteptare în interior, dar şi în exterior, pentru a respecta reglementările specifice acestei perioade, precum şi de o toaletă alocată beneficiarilor ajutoarelor gestionate de DAS.