De Ziua Copilului, Prefectura Vâlcea își deschide porțile
Miercuri, 1 iunie 2016, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Instituția Prefectului – Județul Vâlcea organizează, de la ora 11:00, acțiunea „Ziua Porților Deschise pentru copii”.
Prefectul Radu Renga își propune astfel să aducă în atenția celor mici activitatea Instituției Prefectului, una dintre cele mai vechi forme de administrație publică din România.
Copiii interesați de petrecerea Zilei de 1 Iunie într-un mod inedit vor avea acces în incinta Palatului Administrativ.
Printre cei care și-au anuntat deja vizita la Instituția Prefectului Vâlcea se numără elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială ”Take Ionescu” din municipiul Râmnicu Vâlcea, însoțiți de învățătoarea Rodica Manu și de directorul instituției de învățământ, Vasile Burduază.