FOTO: ACCIDENT LA IONEȘTI! Bărbat grav rănit de un șofer băut
Accident rutier grav pe DN 64, pe raza comunei Ionești a avut loc în această după-amiază de marți, 15 septembrie, iar din primele cercetări de la faţa locului, poliţiştii au stabilit că şoferul unui autoturism (45 ani, din județul Olt)ar fi acroșat un bărbat (46 ani, din comuna Ionești) în momentul în care acesta încerca să intre în maşina ce se afla staționată în afara părții carosabile.
“În urma impactului, victima a fost rănită grav, fiind preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani și Postului de Poliție Ionești efectuează cercetări la fața locului.
Bărbatul care s-ar face vinovat de producerea evenimentului rutier a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 2,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, precizează IPJ Vâlcea.