În atenţia contribuabililor din municipiul Râmnicu Vâlcea
Ca urmare a executării unor lucrări de reconfigurare a sistemului de fibră optică ce leagă mai multe structuri ale administraţiei locale, în perioada 2 – 4 septembrie pot apărea întreruperi în procesarea informaţiilor aferente efectuării plăţilor la ghişeele de la sediul administrativ din str. General Magheru nr. 25 (fosta clădire Socom), de la Stadionul Zăvoi şi de la sediul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor. Funcţionarea punctelor de încasare de la sediul Direcţiei Economico-Financiare de la Arenele ”Traian” nu va fi afectată. Totodată, se pot înregistra întreruperi ale semnalului wi-fi în cele 8 zone acoperite în cadrul proiectului WiFi4EU. Primăria municipiului le cere scuze râmnicenilor pentru aceste disfuncţionalităţi şi le mulţumeşte pentru înţelegere.