Bilanţ pozitiv al deputatului Daniela Oteşanu (PSD)
Singura femeie parlamentar din Vâlcea, doamna deputat Daniela Oteşanu, are una din cele mai bogate activităţi parlamentare deşi se află la primul mandat.
Deputatul Daniela Oteşanu a reuşit, în legislatura actuală, să iniţieze 118 propuneri legislative din care 38 au fost promulgate deja ca legi.
Parlamentarul vâlcean a avut 15 luări de cuvânt în 11 şedinţe,47 de declaraţii politice depuse în scris, 36 de interpelări şi 5 moţiuni.
Datele sunt obţinute de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi reprezintă doar o parte din activitatea parlamentară deoarece doamna Oteşanu a fost foarte vizibilă şi în teritoriu participând la numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor, administraţiilor locale, acordând audienţe sau vizitând localităţile din Vâlcea pentru a discuta cu cetăţenii.
În această perioadă Daniela Oteşanu este în legătură permanentă cu ce care vor candida la alegerile locale şi culege de la aceştia informaţii ce pot contrbui la redactarea unor noi iniţiative legislative de care au nevoie vâlcenii.
(T.G.)