Deputatul Vasile Cocoş crede că actualul guvern a greşit mai ales în măsurile economice
“Deşi a făcut credite uriaşe în lunile de când se află la guvernare, multe cu dobânzi mari, nu a reuşit pe plan economic să sprijine investţiţii necesare, să continue proiectele demarate de guvernările PSD şi să crească nivelul de trai.
Există o lipsă totală de transparenţă privind cheltuirea banilor publici, cei din PNL spun că nu au bani pentru creşterea alocaţiilor, nu au bani pentru creşterea pensilor, nu au bani pentru creşterea slaariilor cadrelor didactice. Şi atunci unde s-au dus banii luaţi împrumut? În acest an Guvernul Ludovic Orban a reuşit să creeze 80 de mii de locuri de muncă în sistemul bugetar, majoritatea dedicate activiştilor de partid ai PNL şi rudelor aleşilor liberali şi în acelaşi timp să distrugă aproape un milion de locuri de muncă din sistemul privat. Situaţia este gravă şi se va agrava pentru că toate aceste greşeli ale Guvernului se rostogolesc ca efect. Orice greşeală pe plan economic atinge un maxim peste o perioadă de timp şi cu cât greşeala este mai mare, cu atât efectul se resimte mai mult şi pe o perioadă mai lungă de timp”, precizează deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Cocoș.
Parlamentarul vâlcean crede că trebuie stimulate producţia, dezvoltarea micilor antreprenori şi investiţiile. Nu ezită să-şi aducă contribuţia atunci când simte că o măsură legislativă poate crea un plus economiei din România sau duce la crearea de locuri de muncă. De aceea a susţinut puternic una din recentele iniţiative ale colegului său, deputatul Eugen Neaţă,pentru modificarea şi completarea Legii nr.107/1996 – Legea apelor înregistrată la Camera Deputaților în data de 21 iulie 2020.
Potrivit dispozițiilor actuale ale Legii apelor, este interzis practicarea pisciculturii în regim artificial, cu furajarea peștilor, în lacurile de acumulare folosite ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă deși furajarea peștilor nu are influență asupra calității apelor.
“Acestă restricție produce consecințe deosebite asupra producției de pește, raportate la situația și potențialul pieței românești.
Practicarea pisciculturii în regim artificial, cu furajarea peștilor nu influențează negativ calitatea apelor întrucât hrana granulată folosită la îngrijirea peștilor este produsă, potrivit legii, după rețete utilizate în comunitatea europeană pe bază de produse naturale. Folosirea acesteia la furajarea peștilor în lacurile de acumulare este admisă în toată Uniunea Europeană și nu influențează negativ calitatea apelor.
Dezvoltarea durabilă a pescuitului și acvaculturii reprezintă o necesitate socio-economică pe termen mediu și lung, potrivit strategiei naționale în domeniu implicând dezvoltarea echilibrată a zonelor pescărești și a acvaculturii și pisciculturii tradiționale în amenajări piscicole ca o activitate generatoare de oportunități pentru dezvoltarea economiei locale.Prin modificarea legislativă propusă şi pe acre am susţinut-o se creează un cadru propice pentru dezvoltarea acvaculturii în scopul creșterii importanței acestei activități în circuitul economic național și scăderii presiunii exercitate asupra rezervei piscicole naționale”, conchide deputatul Vasile Cocoș. (T.G.)