Ziua Imnului Naţional 2020 – marcată de către Primăria Râmnicului cu responsabilitate şi multă speranţă
În contextul pandemiei de coronavirus şi al creşterii numărului de îmbolnăviri din ultima perioadă, Primăria Râmnicu Vâlcea a decis marcarea Zilei Imnului Naţional prin evenimente desfăşurate cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă în vigoare, dar şi cu speranţa că ediţia viitoare a celei mai importante sărbători locale va reveni la fastul şi grandoarea de odinoară.
Manifestările vor debuta sâmbătă, 25 iulie, la ora 10.30, în Parcul Mircea cel Bătrân, cu deschiderea Târgului Meşterilor Populari Vâlceni, moment ce va fi însoţit de un recital al Fanfarei Judeţene ”Constantin Brâncoveanu”: peste 20 de meşteri populari din judeţ îi aşteaptă, pe parcursul întregii zile, pe iubitorii de frumos şi de autentic să le admire şi să le cumpere creaţiile.
Miercuri, 29 iulie, când se împlinesc 172 de la prima intonare într-un cadru oficial a cântecului ”Deşteaptă-te, române!”, la Arenele ”Traian” se va desfăşura şedinţa festivă a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, un eveniment la care latura artistică va fi asigurată de actorii Teatrului Municipal ”Ariel” şi de Corul ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”. În seara aceleiaşi zile, de la ora 18.00, Arenele ”Traian” vor găzdui un spectacol ce îi are ca protagonişti pe Mara Săceanu, Asociaţia Culturală Vâlceană Ane Mary, Alexandra Popescu, elevii Liceului de Arte “Victor Giuleanu” coordonaţi de prof. Robert Pîlşu, alături de care vor evolua tânărul pianist Mihai Ţigaret, finalist al emisiunii “Românii au Talent”, şi micuţa soprană Miriam Ciuculescu. Momentul artistic se va încheia cu spectacolul “Suflet Romanesc” – Euphonia Folcloric & Taraf de la ora 19.30.
Cu ocazia sărbătorii Imnului Naţional, se vor derula şi mai multe evenimente sportive: ”Cupa Imnului” la street-ball (marţi, 28 iulie, ora 17.00, Arenele ”Traian”) şi ”Cupa Imnului” la patine cu role, trotinete şi biciclete (miercuri, 29 iulie, ora 18.00, Parcul Zăvoi).
În organizarea evenimentelor, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a contat pe partenerii tradiţionali: Asociaţia Judeţeană ”Sportul pentru Toţi”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, Teatrul Municipal ”Ariel”, Liceul de Arte “Victor Giuleanu”.