Conjuraţia secăturilor din comuna Popeşti

Aurora Măgură a fost, ani buni, un funcţionar serios şi dedicat muncii din primăria comunei Popeşti. Nu avea ambiţii politice şi nu ar fi visat vreodată să candideze la funcţia de primar. Dar comuna rămânea în urma celorlalte, un şir de administraţii toxice formate din primari şi viceprimari puşi pe băut, pe distracţii, pe furat, leneşi şi proşti, plus mai mulţi consilieri incapabili de proiecte viabile transformaseră primăria în bodegă-bordel. Nu se realiza nimic bun, Căminul Cultural ajunsese o ruină, primăria era datoare peste tot, era plină de jeg, fum, miros de transpiraţie şi alcool, şcolile se dărăpânau, drumurile se stricau de la an la an.

Aurora Măgură a renunţat la statutul de funcţionar public, şi-a făcut o echipă de campanie din femei harnice, a intrat în politică pentru a fi gospodar şi a candidat în 2016 la funcţia de primar pentru a salva comunitatea. A ajuns primar şi a reuşit, în 4 ani, să facă o mulţime de lucruri bune, a curăţat haznalele celor dinaintea ei şi le-a plătit datoriile colosale în care îngropaseră comuna. Aurora a modernizat grădiniţele, şcolile, a refăcut Căminul Cultural şi Biblioteca comunală, a ajutat bătrânii şi copiii, a adus fonduri guvernamentale şi europene pe proiecte pentru care a muncit din greu, a modernizat iluminatul public, drumurile, dispensarul, a înfiinţat o zi a comune pentru că Popeştiul era printre puţinele localităţi din ţară care nu avea o zi în care să-şi sărbătorească existenţa. Aurora Măgură a fost un primar de excepţie la inundaţii şi în epidemie, a achiziţionat utilaje, materiale sanitare, a avut grijă de cei izolaţi sau neputincioşi. Pentru că nu avea timp de politică, ci doar de administraţie liberalii au exclus-o din PNL, ca pedeapsă pentru că nu a adus voturi liberalilor la Europarlamentarele de anul trecut şi la prezidenţiale.
Păi, cum putea un primar cu scaun la cap să roage oameni să voteze pentru un partid care nu ajutase comunitatea locală cu absolut nimic.
Aurora a devenit anul acesta membru PSD şi va candida pentru al doilea mandat din partea partidului ai cărui lideri judeţeni şi paralmentari au ajutat-o să repare stricăciunile şi să dezvolte localitatea.
Ca să o blocheze şi să o alunge din primărie, de puţin timp, toate secăturile şi lichelele comunei Popeşti care au hălăduit cândva pe posturi de primari, viceprimari şi consilieri s-au unit şi-au pus de un plan diabolic.
Această conjuraţie, formată din atâţia bărbaţi răi, leneşi sau proşti ce se unesc să învingă în alegeri o femeie empatică, harnică, serioasă şi muncitoare poate servi ca model de studiu unur psihologi.
Iar dacă lichelele chiar ar câştiga alegerile votanţii lor pot servi drept model de studiu unor psihiatrii.

Traian GUMINSKI