Satele Linia şi Racoviţa din comuna Budeşti vor avea canalizare
Conform primarului Ion Vlădulescu, a fost scoasă la licitaţie extinderea rețelei de canalizare în satele Linia şi Racoviţa: „Vom continua toate investiţiile demarate anul trecut cele privind infrastructura de drumuri şi poduri. În acest an vom face şi podul peste Sâmnic pe drumul care asigură o nouă legătură cu Râmnicu Vâlcea. Dorim să identificăm surse de finanţare pentru a asfalta şi întreg complexul de străzi din zona Parcului Industrial, unde sunt convins că vor veni şi alţi investitori. Deşi aici, ne confruntăm cu lipsa forţei de muncă dar să sperăm că această problemă se va rezolva în anii următori”. Conform primarului localităţii Budeşti, anul trecut s-a lucrat la modernizarea drumului din zona Barza, acolo unde se va amenaja aerodromul.