”O gură de aer”, un spectacol cu multă emoție care ne-a lăsat fără cuvinte
Seara de 3 iulie pentru spectatorii prezenți la Muzeul Satului din Bujoreni, la avanpremiera spectacolului Teatrului Anton Pann – ”O gură de aer”, cu siguranță va rămâne în amintirea lor ca o altfel de seară. In locul cuvintelor de data aceasta au vorbit emoțiile.
Regizorul Vlad Trifaș, cel care semnează conceptul acestui spectacol, atent la detalii, a gândit în amănunt fiecare scenă, încât muzica, decorul, coregrafia, totul într-un concept vizual contemporan să atragă spectatorul. Nici nu ne-am dat seama când și cât de repede au trecut cele aproape 50 de minute. Actorii Teatrului Anton Pann, împreună cu cele două actrițe care li s-au alăturat, Anca Dinicu și Mihaela Mardare, cea care coordonează mișcarea scenică, au reușit cu ușurință să transmită dincolo de barierele (formale) impuse de verbalizare, prin gesturi, mişcări etc, diverse stări sufletești cât mai aproape de realitate, încât noi cu ajutorul imaginației am simțit fiecare moment. Am putea spune un spectacol fără vorbe, dar foarte descriptiv. Am oftat, ne-am mirat, ne-am întristat, am râs, prin toate aceste stări ne-a trecut regizorul Vlad Trifaș, care a gândit acest spectacol întru-un registru umoristic.
Atunci când pleci de la un spectacol în care întrebările nu ți dau pace, înseamnă că spectacolul și-a atins scopul, acela de a ne capta atenția. Pentru reușita acestui spectacol îi spunem felicitări tânărul regizor Vlad Trifaș, se vede că are potențial și că-și merită locul ca asistent al prof. univ. dr. Paul Chiribuță, la catreda de actorie de la UNATC București. Felicitări Mihaela Mardare pentru mișcarea scenică, felicitări actorilor pentru toată acestă interpretare dată de gesturi, sunet, mișcare, etc, și felicitări conducerii Teatrului Anton Pann pentru toate aceste initiative frumoase care ne aduc multă bucurie în care spectatorul reușește să-și însușească și altceva.
Așteptăm cu nerăbdare cea de-a doua reprezentație, premiera din 17 iulie, spectacol care se va juca tot la Muzeul Satului din Bujoreni.
„O gură de aer” este un spectacol non-verbal, născut din improvizații pe diverse teme și ghidat de către regizorul Vlad Trifaș. Rezultatul constă într-o emoție care va fi transmisă într-un mod diferit față de teatrul tradițional și de convenția clasică cu care suntem obișnuiți. Firul narativ, pe care echipa a ales să-l țină sub semnul misterului, capătă o altă dimensiune prin îmbinarea dintre emoție profundă și comedie. Tot universul artistic, inclusiv cel sonor, a fost creat în spațiul de repetiții.
„O GURĂ DE AER” – Concept și regie: Vlad Trifaș
Mișcare scenică: Mihaela Mardare
Distibuție: Alexandru Beteringhe, Ștefan Craiu, Anca Dinicu, Kostas Mincu, Denisse Moise, Réka Szász, Ana Șușca și Mihaela Mardare.