Vicepreședintele CJ Vâlcea Adrian Bușu îndeamnă la prudență: “Pericolul nu a trecut!”
Vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Adrian Bușu, îndeamnă la prudență în lupta contra noului coronavirus.
“Vreau să le mulțumesc vâlcenilor. Au înțeles că este nevoie să facă anumite sacrificii, au înțeles să resoecte regulile de distanțare, de izolare. Le mulțumesc de asemenea, conducerii spitalelor și personalului medical. Consiliul Județean Vâlcea a făcut tot ce s-a putut în lupta contra coronavirusului. Această relaxare este o perioadă preliminară, vreau să se înțeleagă, îns, că virusul nu a dispărut, Această relaxare a fost necesară pentru repornirea economiei naționale. Nu sunt medic dar sunt apropiat de această activitate. trebuie ca vâlcenii să rămână vigilenți. Interdicția de a se face internări rămâne până la finalul acestei luni, cel puțin. Cât timp numărul de îmbolnăviri este în jurul cifrei de 150 nu putem risca. Bolnavii cornici trebuie să se programeze la ambulatoriu. Ținem spitale goale pentru că experiența altor state a arătat că riscăm să blocăm activitatea unui spital dacă intră mulți oameni dintre care pot fi purtători de virus. Noi am reușit la Vâlcea să lăsăm covidul la poarta centrelor de asistență socială”, precizează Adrian Bușu.