FOTO: Un camion a luat foc la Racovița, punctul Balota, pe DN 7
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu declanșat la un autocamion, pe DN7, în localitatea Racovița, punctul Balota.
Pentru stingerea incendiului pompierii militari acționează cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Potrivit primelor informații, se pare că flăcările s-ar fi declanșat în zona roților de la remorcă. În momentul declanșării flăcărilor, autocamionul se afla în trafic. Șoferul acestuia a sesizat problema și a tras pe dreapta într-o parcare. Camionul era încărcat cu mâncare pentru câini și detergenți. Incendiul a fost stins înaintea sosirii echipajelor de intervenție. Pompierii au luat măsuri privind eliminarea posibilității reaprinderii incendiului.