Tânăr urmărit de polițiștii vâlceni! S-a ales cu dosar penal
Urmărire ca în filme în comuna Lăpușata, unde un tânăr aflat sub imfluența alcoolului, aflat la volan, a fugit de polițiștii vâlceni.
“Acesta a fost urmărit până pe raza comunei Lăcusteni unde a coborât din mașină și a fugit, polițiștii reușind să-l prindă din urmă, imobilizându-l, încătușându-l, acesta fiind condus la sediul Poliției orașului Bălcești.
Conducătorul autoturismului, un tânăr de 25 de ani, din comuna Diculești, emana halenă alcoolică însă acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul a fost sancționat contravențional pentru lipsa declarației pe proprie răspundere prevăzută de Ordonanțele Militare și pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”, IPJ Vâlcea.