Pelerinii nu mai vin în Muereasca în Săptămâna Mare

Comuna Muereasca nu va beneficia în acest an de afluxul mare de pelerini care vin de obicei la Mânăstirea Frăsinei să asiste la Slujba de Înviere.

Primarul Ion Ungureanu spune că situaţia este una nemaiîntâlnită deoarece şi înainte de 1989 venea lume multă cu ocazia sărbătorilor pascale în localitate la bisericile din zonă.
“Oamenii au înţeles şi s-au conformat. Pe plan local am făcut tot ce puteam face pentru a ajutora pe cei care aveau nevoie. Am împărţit pachete substanţiale cu alimente persoanelor trecute de 65 de ani, fără venituri sau singure. Am făcut achiziţiile din bugetul local cu aprobarea consiliului local şi după analiza efectuată în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Am reuşit să împărţim şi câte două măşti de familie cu ajutorul farmaciei George din localitate care ne-a făcut o donaţie de 500 de măşti şi le mulţumesc public administratorilor de acolo aşa cum mulţumesc fiecărui agent comercial sau cetăţean ce a contribuit în aceste zile la într-ajutorarea celor care aveau nevoie. Am multiplicat la primărie formulare de declaraţii pe propria răsopundere şi le-am lăsat la toate magazinele din localitate pentru a fi date celor care au nevoie. Vom colabora cu jandarmeria pentru a păstra ordinea şi a evita încălcarea reglementărilor legale în aceste zile şi mai ales la sfârşitul săptămânii.
Am convingerea că vom ieşi mai uniţi şi mai buni din aceste încercări şi că vom continua cu multă credinţă în suflet să ne respectăm tradiţiile în anii ce vor urma”, a mai spus primarul Ungureanu. (T.G.)