În Costeşti cetăţenii au fost solidari cu primarul Toma Peştereanu
Primarul Toma Peştereanu din Costeşti este unul din cei mai experimentaţi edili vâlceni. Apreciat de populaţia comunei şi hulit de puţinii săi adversari primarul Peştereanu face ceea ce trebuie ca lucrurile să meargă bine.
“Am asfaltat trei uliţe laterale în ultimele zile, am ridicat nişte ziduri de sprijin, am făcut igienizări, am curăţat rigolele şi am avut grijă de persoanele vârstnice. Mai sunt acum în comună doar două familii în izolare, dar lucrurile sunt sub control
După Paşti, imediat, în comună vor începe lucrărilor privind montarea instalațiilor de cablu, internet, telefonie fixă de către cei de la RCS & RDS care au o colaborare cu primăria pentru a dezvolta comunicaţiile în localitate.
Și tot o veste bună, de marți, 21 aprilie, se va continua asfaltarea DJ 646 sector Bistrița-Văratici pe o lungime de 2 km. Practic încheiem proiectele de infrastructură pentru care am primit finanţare. Am luat măsuri ca populaţia să stea acasă de aceste sărbători, preoţii vor ţine slujbe şi vor duce lumină alături de voluntari la porţile oamenilor. Mă rog în Săptămâna Mare, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru sănătatea tuturor, pentru trecerea cu bine peste această perioadă. Le mulţumesc tuturor celor care au ajutat semenii lor din comună, primăria, parohiile şi peroanele nevoiaşe. Le sunt recunoscător oamenilor din Costeşti pentru că au înţeles să fie şi răbdători şi solidari”, a transmis primarul Toma Peştereanu. (T.G.)